Directorul medical al Spitalului Militar, Radu Stan, a declarat, luni, că starea sănătăţii pacientei s-a îmbunătăţt vizibil şi că ea poate să urmeze un astfel de program într-un spital de specialitate.
"Doina Cornea va urma un program de fizioterapie, kinetoterapie, băi, ultrasunete. Îşi mişcă piciorul şi mâna dreaptă, dar are nevoie de un program de recuperare", a precizat Stan.
El a spus că speră ca pacienta să nu rămână cu sechele în urma accidentului vascular cerebral.
Înainte de programul de recuperare, Doina Cornea va mai fi supusă, probabil, unui exemen tomografic, pentru se vedea evoluţia resorbţiei hematomului.
Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a fost internată la Spitalul Militar Cluj-Napoca, după ce a suferit un accident vascular cerebral, ea fiind mutată, în 12 septembrie, dintr-un salon al Secţiei Neurologie într-o rezervă de la Terapie Intensivă.