"Decretul a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial al României", se mai arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
Preşedinţia a anunţat, marţi dimineaţă, că şeful statului, Traian Băsescu, a semnat, cu o zi în urmă, decretul privind suspendarea din funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a lui Paul Păcuraru, având în vedere că DNA a început urmărirea penală faţă de acesta.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, după şedinţa conducerii liberale, că ministrul Muncii Paul Păcuraru a demisionat din funcţie şi că i-a acceptat demisia. Tăriceanu a spus că, în perioada următoare, va face o altă nominalizare pentru portofoliul Muncii. Şeful Executivului nu a făcut nicio precizare privind interimatul la conducerea ministerului.
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale, Mariana Câmpeanu, este, "cel mai probabil", persoana pe care o vizează premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru preluarea portofoliului Muncii, au declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX, surse liberale.