Prima pagină » Știri externe » Trei nave NATO au început misiuni în largul coastelor Somaliei

Trei nave NATO au început misiuni în largul coastelor Somaliei

Trei nave NATO au început să patruleze în largul Somaliei şi în Golful Aden pentru o misiune de escortă şi descurajare a atacurilor piraţilor, anunţă purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.
Trei nave NATO au început misiuni în largul coastelor Somaliei
24 oct. 2008, 15:26, Știri externe

Un distrugător italian şi două fregate din Grecia şi Marea Britanie au început să efectueze patrule în această zonă, a declarat un oficial de la Comandamentul de Sud al NATO.

În privinţa misiunilor de escortare a transporturilor Programului Alimentar Mondial (PAM), acestea vor funcţiona doar în caz de nevoie.

"Navele NATO vor patrula pe rutele maritime unde există risc ridicat al unor atacuri, aplicând reglementările naţionale şi internaţionale", a anunţat Cartierul General al NATO.

"Capacitatea NATO de a reacţiona rapid la solicitările ONU demonstrează abilitatea Alianţei de a răspunde problemelor de securitate maritime, terestre şi aeriene", a declarat comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, generalul american John Craddock.

Aproximativ 63 de nave străine au fost atacate de piraţii somalezi în Oceanul Indian în acest an, de două ori mai multe comparativ cu anul trecut.