Prima pagină » Social » RADET furnizează căldură în Capitală începând de luni seară

RADET furnizează căldură în Capitală începând de luni seară

Directorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energie Termică (RADET), Virgil Ramba, a declarat, pentru MEDIAFAX, că începând de luni seară regia va furniza căldură pentru locuitorii Capitalei, fiind înregistrate temperaturi sub zero grade trei nopţi consecutive.
RADET furnizează căldură în Capitală începând de luni seară
27 oct. 2008, 15:42, Social

Potrivit lui Virgil Ramba, există un procent de 10 la sută din asociaţiile de locatari care nu doresc începerea furnizării agentului termic, pentru aceştia urmând să fie distribuită căldura începând cu 1 noiembrie.

"Vom furniza căldură bucureştenilor încă din această seară (luni – n.r.), având în vedere că timp de trei zile temperaturile pe timp de noapte au înregistrat valori sub zero grade", a spus Virgil Ramba.

RADET a început probele la sistemul centralizat de încălzire la sfârşitul lunii septembrie, ca urmare a temperaturilor scăzute înregistrate. Regia anunţa că execută probele doar pe timp de noapte şi corelat cu temperaturilor exterioare.