Prima pagină » Politic » Tăriceanu: Justiţia trebuie să judece legalitatea votului uninominal, nu oportunitatea sistemului

Tăriceanu: Justiţia trebuie să judece legalitatea votului uninominal, nu oportunitatea sistemului

Justiţia nu trebuie să judece oportunitatea organizării alegerilor parlamentare pe baza votului uninominal, un sistem asumat prin decizie politică, ci doar eventuale probleme de legalitate, a declarat, marţi seara, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu: Justiţia trebuie să judece legalitatea votului uninominal, nu oportunitatea sistemului
28 oct. 2008, 23:54, Politic

"Nu este rolul justiţiei să judece oportunitatea, ci doar legalitatea", a spus Tăriceanu, într-o emisiune a postului Antena 3.

El a apreciat că PRM contestă acest sistem din motive politice.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, cererea PRM de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru a verifica legalitatea unor texte de lege din Ordonanţele de Guvern 66 şi 97 din 2008, procesul privind solicitarea partidului de anulare a HG privind delimitarea colegiilor uninominale fiind suspendat.