Prima pagină » Știri externe » Sarah Palin despre foştii consilieri ai lui McCain: „Ticăloşi”

Sarah Palin despre foştii consilieri ai lui McCain: „Ticăloşi”

Guvernatorul de Alaska, Sarah Palin, i-a catalogat pe foştii consilieri ai republicanului John McCain drept "ticăloşi" pentru că au făcut dezvăluiri care o discreditează, după ce candidatul republican a pierdut marţi în alegerile prezidenţiale, relatează CNN.
Sarah Palin despre foştii consilieri ai lui McCain:
08 nov. 2008, 15:50, Știri externe

Dezvăluirile, atribuite unor surse din cadrul campaniei lui McCain care au vorbit sub protecţia anonimatului, se referă la faptul că Palin nu ştia că Africa este un continent, şi nu o ţară, sau ce state fac parte din Acordul nord-american pentru liber-schimb (NAFTA).

Palin bănuieşte că acele informaţii au fost dezvăluite de consilierii de campanie care au ajutat-o să pregătească dezbaterea cu democratul Joe Biden, candidat la vicepreşedinţia Statelor Unite, potrivit CNN.

"Aceste (informaţii, n. red.) au fost scoase din context şi este un lucru nemilos", a spus Palin. "Este imatur. Este neprofesionist, iar acei tipi sunt nişte ticăloşi (…), scoţând cuvintele din context iar apoi încercând să dea publicităţii totul în presa naţională", a continuat ea.

Palin a mai declarat că îşi aminteşte că ar fi discutat despre NAFTA şi Africa în timpul pregătirilor pentru dezbatere, precizând însă că acele articole despre ea "nu sunt adevărate".

Ea a apreciat că a fost un act de "laşitate" pentru membrii personalului de campanie să lanseze astfel de afirmaţii despre ea sub protecţia anonimatului. "Nu este corect şi nu este just", a mai spus ea.