"Suntem mulţumiţi de achiziţia realizată, mai ales că Grigorie a constituit o ţintă mai veche a noastră. Şi el şi-a dorit să vină la noi şi e bine că, fie şi mai târziu, transferul s-a realizat", a declarat directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta.
Grigorie, în vârstă de 25 de ani, va fi prezent, luni, la reunirea echipei Rapid, alături de ceilalţi doi fotbalişti achiziţionaţi în această vară, Pierre Boya şi Vladimir Bozovici. De la reluarea pregătirilor va lipsi, în schimb, mijlocaşul Ionuţ Stancu, accidentat. Acesta a suferit în timpul vacanţei o fractură de metatarsiene, intervenită pe fondul unei lovituri mai vechi, în momentul în care a efectuat o alergare uşoară. Stancu va avea piciorul imobilizat în ghips timp de două săptămâni, urmând ca procesul de recuperare să dureze încă aproximativ o lună şi jumătate.