Potrivit preşedintelui de onoare al PSD, "problema PDL" este Traian Băsescu, deoarece acest partid este "influenţat direct şi trăieşte prin preşedintele statului".
"Prin Băsescu ei trăiesc, deoarece dacă Traian Băsescu ar dispărea ca şi poziţie politică nu ştiu ce s-ar întâmpla cu PDL-ul", a afirmat Ion Iliescu.
El a adăugat că PSD nu a făcut nicio alianţă cu PNL pentru susţinerea Guvernului Tăriceanu, catalogând această idee drept "o prostie” şi un "neadevăr”.
"PSD-ul avea două opţiuni. Avea în faţa sa doi adversari care au fost împreună, după ce s-a spart alianţa. Ce putea să facă? Să-i dea jucăria în mână lui Băsescu, adică să forţeze demiterea Guvernului? Putea să o facă. Cu poziţia pe care o avea în Parlament putea oricând să determine demisia Guvernului Tăriceanu. Asta ar fi însemnat să lase toate jocurile pe mâna unui preşedinte ca Băsescu. A preferat răul mai puţin nociv şi un Guvern minoritar liberal, demonstrând că prin aceasta a asigurat o anumită stabilitate a ţării şi a reuşit totodată să promoveze pe linie legislativă nişte măsuri utile ţării", a mai spus Iliescu.