Prima pagină » Sport » Jucători de la CFR Cluj au devastat vestiarul stadionului din Târgu Jiu

Jucători de la CFR Cluj au devastat vestiarul stadionului din Târgu Jiu

Mai mulţi jucători ai formaţiei CFR Cluj au devastat vestiarul stadionului din Târgu Jiu, după meciul pierdut cu scorul de 1-2, în faţa echipei Pandurii, în etapa a XVI-a a Ligii I.
Jucători de la CFR Cluj au devastat vestiarul stadionului din Târgu Jiu
21 nov. 2008, 20:19, Sport

Conform unor oficiali ai clubului Pandurii Târgu Jiu, mai mulţi fotbalişti de la CFR Cluj au spart geamuri şi au rupt scaune din vestiar.

Portarul Eduard Stăncioiu a avut un conflict cu aproximativ zece fani clujeni, prezenţi la meci. Cu câteva minute înainte să plece autocarul clujenilor, mai mulţi suporteri i-au reproşat lui Stăncioiu faptul că-i înjură. Stăncioiu s-a dus spre fani ameninţător, fiind necesară intervenţia forţelor de ordine pentru evacuarea suporterilor. Jucătorii de la CFR Cluj aflaţi în autocar au dorit să-şi apere colegul, însă uşile autovehiculului au fost blocate şi nu au putut ieşi.

CFR Cluj a pierdut, vineri, în deplasare, scor 1-2, meciul cu Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I.