Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Cele mai vechi broaşte ţestoase nu aveau carapace

Cele mai vechi broaşte ţestoase nu aveau carapace

O nouă specie de broască ţestoasă, care a trăit în urmă cu 220 de milioane de ani, a fost descoperită în sud-vestul Chinei şi furnizează elemente esenţiale în ceea ce priveşte evoluţia carapacei şi a corpului acestor reptile, potrivit unui studiu publicat, joi, în revista Nature.
Cele mai vechi broaşte ţestoase nu aveau carapace
27 nov. 2008, 13:03, Ştiinţă-Sănătate

Numită Odontochelys semistestacea, specia de broacă ţestoasă, cea mai primitivă dintre cele cunoscute în prezent, indică faptul că aceste animale, la început, nu aveau carapace pe spate. În schimb, pe burtă, aveau o carapace comparabilă cu cea pe care o au ţestoasele din zilele noastre.

Studiul acestor fosile "confirmă teoria conform căreia carapacea s-ar fi format pornind de la coloana vertebrală şi de la coaste mai degrabă decât de la piele – cum e cazul osteodermelor, de tipul crocodililor -, aşa cum credeau unii cercetători", a declarat Xiao-chun Wu, paleontolog la Muzeul canadian al Naturii, din Ottawa, coordonator al echipei de specialişti.

Procesul evolutiv, a subliniat acesta, este acelaşi care se produce la puii de ţestoase din zilele noastre, la care coloana vertebrală şi coastele se dezvoltă treptat spre exterior, până se unesc formând o carapace. "Cu Odontochelys, avem o dovadă clară a acestui proces la un adult", a spus Wu.

Trei specimene adulte, remarcabil conservate, ale acestei noi specii au fost descoperite în 2007, în provincia Guizhou, China. Acestea au caracteristici necunoscute la ţestoasele actuale, printre ele numărându-se prezenţa dinţilor şi a unei carapace dorsale incomplete.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că acest tip de broască ţestoasă era la început un animal acvatic şi nu terestru, aşa cum au putut sugera alte tipuri de fosile. Carapacea de pe burtă avea rolul de a apăra broasca de prădători în timpul înotului.

Înainte de a fi descoperită Odontochelys, ţestoasa cea mai veche din lume era Proganochelys. Exemplare din această specie au fost descoperite în Germania. Această specie a trăit în urmă cu aproximativ 210 milioane de ani şi avea o carapace complet formată.