"Suntem în pline negocieri pentru intrarea la guvernare, în baza rezultatelor foarte bune obţinute la alegeri. Politic, nu e necesară convocarea unui congres extraordinar, este total inoportun să agiţi această idee şi să pui sub semnul întrebării capacitatea de negociere a PSD. Dacă cineva propune un Congres extraordinar riscă să diminueaze din capacitatea de negociere a PSD", a precizat Corlăţean.
El a arătat că, din punct de vedere statutar, mandatul conducerii PSD este de patru ani, el fiind stabilit la Congresul de acum doi ani.
Corlăţean a arătat, pe de altă parte, că există o înţelegere în partid, potrivit căreia dacă actuala conducere nu duce PSD la guvernare, în mod firesc îşi depune mandatul. "Politic, în situaţia în care PSD nu ajunge la guvernare, este o responsabilitate a conducerii PSD, inclusiv a mea", a precizat Corlăţean.
El a mai spus că, potrivit Statutului, Comitetul Executiv (CExN) este cel abilitat să hotărască asupra programului de guvernare şi asupra componeneţei Executivului, din punctul de vedere al PSD, iar Consiliul Naţional (CN) validează progranul de guvernare şi aprobă componenţa nominală a membrilor guvernului.
Citeşte şi:
Mitrea: Potrivit statutului, după alegeri se convoacă Congres şi se alege o altă conducere
Geoană şi Mitrea au opinii diferite în privinţa convocării unui congres al PSD