Prima pagină » Politic » Delegaţiile pentru întâlnirea de la Cotroceni

Delegaţiile pentru întâlnirea de la Cotroceni

Partidele parlamentare au desemnat membrii delegaţiilor care vor merge, luni seară, la Palatul Cotroceni, la invitaţia adresată de preşedintele Traian Băsescu.
Delegaţiile pentru întâlnirea de la Cotroceni
08 dec. 2008, 19:21, Politic

Delegaţia PNL care va participa la întâlnirea cu Traian Băsescu este alcătuită din liderul partidului Călin Popescu Tăriceanu şi vicepreşedinţii Crin Antonescu şi Teodor Meleşcanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Olteanu.

Preşedintele PSD Mircea Geoană, liderul PC Daniela Popa şi vicepreşedintele PSD Ilie Sârbu fac parte din delegaţia Alianţei PSD+PC care participă la întâlnirea de la Palatul Cotroceni.

Din delegaţia UDMR care va merge la întâlnire fac parte preşedintele UDMR, Marko Bela, preşedintele executiv Kelemen Hunor şi vicepreşedintele executiv al Uniunii, Laszlo Borbely, a declarat, pentru MEDIAFAX, Kelemen Hunor.

Preşedintele executiv al UDMR a refuzat să facă vreo declaraţie în ceea ce priveşte mesajul pe care Uniunea îl va transmite şefului statului.

"Noi ceea ce am avut de spus am spus. Ceea ce vom avea de spus, îi vom spune preşedintelui Traian Băsescu", a afirmat Kelemen Hunor.

Preşedintele PDL Emil Boc şi prim-vicepreşedinţii Theodor Stolojan şi Adriean Videanu fac parte din delegaţia democrat-liberală care va participa la  întâlnirea cu şeful statului de la Palatul Cotroceni.

Citeşte şi

Reprezentanţii partidelor parlamentare, invitaţi luni seară la Cotroceni