Brad Pitt şi Angelina Jolie, partenera lui de viaţă, au împreună şase copii, dintre care trei biologici, gemenii Vivienne Marcheline şi Knox Leon şi Shiloh, şi alţi trei adoptaţi, Maddox, Zahara şi Pax.
Pitt, unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood, a declarat, totodată, că familia sa nu simte nicio presiune în privinţa cadourilor de Crăciun şi nici dorinţa de a face cadouri mari şi scumpe.
În acelaşi timp, Pitt a mărturisit că cei şase copii ai săi nu urmăresc posturile de televiziune pentru copii, pe care celebrul actor le acuză că "abuzează de reclame manipulative".
"Copiii nu ne cer cadouri voluminoase, deoarece ei nu prea urmăresc posturile americane pentru copii, care abundă de reclamele manipulative pentru jucăriile de talie mare", a declarat Pitt, care a adăugat că preferă să limiteze cheltuielile la un nivel minim şi că fiecare dintre membrii familiei sale trebuie să se implice în fabricarea unui cadou.
Celebrul actor american a dezvăluit cu această ocazie şi faptul că îi place faptul că "ei (copiii, n.r.) provin din ţări diferite" şi că, pe măsură ce ei vor creşte, familia lui va organiza câte o mică ceremonie specială, pentru fiecare dintre ei, în această perioadă a anului.
"Mă uit la copiii noştri şi îmi dau seama că băiatul nostru din Vietnam (Pax), fiica noastră din Etiopia (Zahara), fiica noastră născută în Namibia (Shiloh) şi fiul nostru din Cambodgia (Maddox) sunt cu toţii fraţi şi surori", a declarat Pitt.