Prima pagină » Cultură-Media » Morminte vechi de 4.300 de ani, descoperite în Egipt (Galerie Foto)

Morminte vechi de 4.300 de ani, descoperite în Egipt (Galerie Foto)

O expediţie arheologică egipteană a descoperit, în Saqqara, două morminte vechi de 4.300 de ani, datând din perioada domniei faraonului Unas, ultimul suveran al dinastiei a V-a, a anunţat Consiliul suprem pentru antichităţi al Egiptului (CSAE).
23 dec. 2008, 14:31, Cultură-Media

"Cele două morminte au aparţinut supraveghetorului general al expediţiilor faraonului Unas şi celui responsabil cu serbările muzicale regale", a precizat Zaki Hawass, şeful CSAE.

Supraveghetorul general al misiunilor faraonului Unas era, printre altele, şi conducătorul mai multor cariere din Tora, în apropiere de Cairo, de unde se extrăgeau blocurile de granit, a declarat Hawass.

Mormintele se află la o distanţă de 400 de metri sud-vest faţă de cea mai veche piramidă din Egipt, piramida în trepte a regelui Djoser, (în jurul anului 2.700 î.C.), în necropola Saqqara.

Această necropolă imensă, amplasată la 30 de kilometri sud faţă de Cairo, a fost folosită în mod continuu pe întreaga perioadă a Egiptului antic, până în epoca romană.

 

 

GALERIE FOTO