Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a fãcut, miercuri, aceste precizări pentru MEDIAFAX, arătând că, pânã în prezent, 48 de foşti deputaţi au depus cereri în acest sens, iar lista rãmâne deschisă.
Barbu a spus că aceste indemnizaţii tranzitorii sunt prevăzute în art. 41 din legea 96/ 2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor.
"Este pentru prima datã când se aplică această prevedere şi nu este stabilit un termen până la care foştii deputaţi fără venituri pot depune cereri privind indemnizaţia tranzitorie. O decizie în acest sens va fi luată în prima şedinţã a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor", a explicat Gheorghe Barbu.
El a adăugat că foştii deputaţi fără venituri vor primi această indemnizaţie timp de 3 luni, după o discuţie în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi după ce serviciile abilitate ale Camerei vor verifica cererile fãcute în acest sens.
"Cred că indemnizaţia va fi dată începând de la data încetării mandatului, timp de trei luni, pentru ca omul să aibă timp să-şi găsească de lucru", a adăugat secretarul general al Camerei, arătând că este posibil ca prima plată să fie acordată în 5 februarie.
El a mai spus că sumele vor fi suportate din bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2009.
Printre deputaţii care au depus, până în prezent, cereri de primire a indemnizaţiei tranzitorii se află: Radu Podgorean, Alexandru Stănescu, Tudor Mohora, Dan Mihalache, Ovidiu Muşetescu, Răzvan Bobeanu, Ioan Buda, de la PSD şi Ovidiu Silaghi, Ioan Turc, Nicolae Popa, Traian Dobre, Eduard Helving, Tiberiu Bărbuleţiu, de la PNL.
De la PC, în această situaţie sunt foştii deputaţi Lia Ardelean, Ioan Ţundrea, Ion Mânzână, Dan Grigore, Dragoş Dumitriu, Mircea Costache, Viorel Pupeză, iar de la PDL, Corneliu Momanu, Iustinian Mircea Teodor. De la PRM, au cerut indemnizaţie provizorie Baban Ştefan, Mircea Purceld, Ioan Rus, iar de la UDMR, Asztalos Ferenc, Toro Tibor, Konya Hamar Sandor, Szekely Levente Csaba, Andrei Gheorghe Kiraly.
Foşti deputaţi fără apartenenţă politică care au depus cereri pentru indemnizaţii sunt: Daniela Buruiană, Romeo Hanganu, Costel Ovidenie, Dan Mocănescu.