Prima pagină » Sport » Sorin Cârţu testează doi jucători sârbi

Sorin Cârţu testează doi jucători sârbi

Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, testează în cantonamentul din Antalya doi jucători sârbi, aduşi de impresarul sârb Zvonco Milojikovic, portarul Igor Bondzulic şi fundaşul Novak MartinovicX.
Sorin Cârţu testează doi jucători sârbi
20 ian. 2009, 16:32, Sport

Portarul Igor Bondzulic, 29 de ani, a fost legitimat ultima oară la gruparea bulgară Lokomotiv Sofia iar fundaşul central de picior drept, Novak Martinovic, 24 de ani, la OFK Belgrad. Cei doi au efectuat marţi antrenamentul de dimineaţă cu Pandurii Târgu Jiu, urmând să intre în programul echipei pentru a fi testaţi în meciurile amicale.

După ce în prima zi de pregătire s-au accidentat Ilie Iordache şi Robert Ghindeanu, marţi au fost opriţi de la antrenamente încă doi jucători, Orac şi Cardoso. Mai întâi Cardoso a acuzat unele durei la genunchi după care Orac s-a plâns că îl dor tibiile şi nu mai poate alerga.

Formaţia Pandurii Târgu Jiu se află de sâmbătă în Turcia, lângă Antalya, unde efectuează primul stagiu de pregătire al perioadei de iarnă. Elevii lui Sorin Cârţu se vor întoarce în ţară în data de 29 ianuarie.