Unul dintre "vinovaţi" este actualul preşedinte al SUA, Barack Obama. Acesta a declarat că a apelat la puţină iarbă în tinereţe, când era confuz, în încercarea de a-şi găsi drumul în viaţă.
Fostul preşedinte american Bill Clinton a făcut senzaţie când a recunoscut că a încercat o dată un joint, precizând însă că nu "a tras în piept".
Chiar dacă nu pare genul de persoană care s-ar droga, Paris Hilton a fost înregistrată fumând un joint şi fotografiată cu o pungă de iarbă pe care o avea în poşetă, potrivit ziariştilor de la Fox News.
Puţini pot uita acea zi din 1999 când poliţia, chemată în urma unei plângeri privind tulburarea liniştii publice, l-a arestat pe Matthew McConaughey. Actorul era gol, cânta la bongos şi avea şi un "bong" lângă el.
Chiar dacă acum este foarte atentă cu imaginea ei, Madonna a recunoscut că a fumat iarbă împreună cu PR-ul ei, Liz Rosenberg. Celebra cântăreaţă a declarat: "Am fumat un joint împreună"."
Kirsten Dunst, care militează pentru legalizarea consumului de iarbă, a declarat: "Dacă toţi ar fuma, lumea ar fi un loc mai bun!"
Deşi nu a fost niciodată prinsă în flagrant, Jennifer Aniston a mărturisit: "Îmi place să fumez iarbă şi nu văd niciun rău în asta."
Drew Barrymore şi Cameron Diaz au fost surprinse împărţind un joint pe o plajă din Hawaii.
Printre celebrităţi se numără şi Lindsay Lohan, "prinsă" cu un joint în mână, dar şi Jack Black, care a fost votat "fumătorul anului" de revista High Times.
De asemenea, Whoopi Goldberg a recunoscut că este "vinovată": "Trebuie să fac o mărturisire. Sper că staţi jos. Am fumat iarbă."
George Michael a fost foarte sincer într-un interviu la radio BBC: "Încerc din răsputeri să fumez mai puţină iarbă. Aş vrea să fumez mai puţin…"
Citeşte şi:
Marijuana, narcoticul preferat al şamanilor străvechi
Marijuana, benefică în stimularea memoriei
Marijuana are efecte psihotrope din ce în ce mai puternice