Purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti din Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa, a declarat că bătrâna a ajuns în această situaţie deşi avea rude care ar fi trebuit să o îngrijească.
"A fost internată o pacientă, de peste 80 de ani, în stare foarte gravă, într-o mizerie fiziologică extremă. Bătrâna are mult sub greutatea pe care ar fi trebuit să o aibă în condiţii normale, prezintă o glicemie extrem de scăzută care dovedeşte faptul că nu mâncase de foarte multă vreme şi este aproape complet deshidratată. În plus, prezintă la nivelul mâinilor anumite leziuni ce par a fi degerături", a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă din Galaţi.
Potrivit sursei citate, medicii nu şi-au putut explica cum a fost posibil ca bătrâna să ajungă în această stare câtă vreme are rude
"Pacienta nu este un om al străzii! Deţine un apartament într-o zonă foarte bună a oraşului şi, în plus, are aparţinători care ar fi trebuit să o îngrijească. Este vorba despre o nepoată", a mai spus dr. Bacalbaşa.
Ţinând cont de starea precară a sănătăţii bătrânei, dar şi de vârsta înaintată, medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.
În acest caz, medicii au sesizat organele de Poliţie, care au declanşat o anchetă.