Prima pagină » Sport » Oltchim, înfrângere în primul meci din grupele principale ale LC

Oltchim, înfrângere în primul meci din grupele principale ale LC

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă, duminică, în deplasare, de formaţia Buducnost T-Mobile Podgorica (Muntenegru), cu scorul de 23-22 (12-13), în prima partidă din grupa a II-a principală a Ligii Campionilor.
Oltchim, înfrângere în primul meci din grupele principale ale LC
08 feb. 2009, 21:30, Sport

După tatonările din primele minute, Buducnost a trecut la conducere, având în interul dreapta Bulatovici o jucătoare imposibil de oprit, nici de apărare, dar nici de portarul Huţupan-Dinu. Bulatovici a reuşit performanţa de a marca cinci goluri în doar cinci minute, tabela arătând 8-5 (min. 13). Oltchim a revenit în joc spre minutul 20, 10-9, reuşind să egaleze prin Elisei-Ardean, 11-11 (min. 24) şi să preia conducerea, 11-12, după un contraatac al Ramonei Maier. În poartă, Mihaela Smedescu a fost de neînvins de la intrarea pe teren în minutul 21, primind un singur gol până la pauză (12-13).

La reluare, meciul a continuat "cap la cap", dar totuşi cu formaţia gazdă la urmărire, 15-15 (min. 35). Principala "armă" a celor de la Buducnost a fost Knezevici, care a înscris de trei ori pe contraatac. În minutul 38 s-a consemnat şi debutul la Oltchim, cu gol, al interului stânga Pidpalova, transferată recent de campioana României (16-16). Intervenţiile Luminiţei Huţupan-Dinu au pus în încurcătură ofensiva muntenegreană, Buducnost văzându-se condusă pentru prima dată cu două goluri, 16-18 (min. 44). Cu zece minute înainte de final, tabela arăta iar egalitatea, 20-20, iar apoi pivotul Ambros a adus avantaj pentru Buducnost, 21-20, motiv de bucurie, dar şi de huiduieli pentru cei peste 5000 de fani, la fiecare atac al Oltchimului. Ultimele cinci minute au reprezentat o adevărată bătălie cu defensiva gazdelor pentru echipa lui Ivica Rimanici, iar când Buducnost a marcat pentru 23-21, prin Bulatovici, zarurile păreau aruncate (min. 56), mai ales după ce Meiroşu a comis fault în atac (23-22, min. 59). A urmat un ultim atac ratat, pe o pasă greşită a lui Lecuşanu, mingea fiind pierdută apoi de Elisei-Ardean, iar Buducnost s-a bucurat la final, 23-22.

Marcatoare:

Oltchim – Lecuşanu 5, Manea 4, Elisei-Ardean 4, Luca 3, Meiroşu 3, Szucs 1, Maier 1, Pidpalova 1.

Buducnost – Bulatovici 10, Knezovici 4, Ambros 4, Kindl 3, Vlahovici 1, Miljanici 1.

În primul meci al grupei a II-a, echipa ungară Gyor ETO a dispus de Krim Mercator Ljubljana, în deplasare, cu scorul de 35-31.

Următorul meci al campioanei României este programat pe 15 februarie, pe teren propriu, cu formaţia Krim Mercator.