"Menţinerea în anul 2009 a nivelului de 2% la contribuţiile către fondurile de pensii administrate privat este motivată de nevoia de consolidare şi control al deficitului sistemului public de pensii, în condiţiile în care nivelul veniturilor bugetare este inferior nivelului cheltuielilor bugetare. Măsura este temporară, obiectivul de îmbunătăţire a sustenabilităţii sistemului de pensii în ansamblu fiind în continuare prioritar pe termen scurt şi mediu", se arată într-un document guvernamental.
Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevede că, în termen de 8 ani de la începerea activităţii de colectare, respectiv până în 2016, cota de contribuţie la sistemul privat de pensii va fi majorată la 6% din veniturile brute ale participanţilor, cu o creştere anuală de 0,5 puncte procentuale, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an. Pe baza acestui grafic, contribuţia trebuia majorată la 1 ianuarie 2009 la 2,5% din venitul brut.
Prin proiectul de buget pentru 2009, Guvernul a decis însă să menţină cota de contribuţie la nivelul de 2% din 2008, plafonare care, potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, va reduce cu peste 80 milioane euro suma virată în acest an în conturile celor 4,6 milioane de contributori.
Menţinerea contribuţiei la nivelul de anul trecut a determinat cinci diplomaţi ai ţărilor care domină piaţa pensiilor private, cu o cotă de peste 80%, să îi solicite premierului Boc să revină asupra deciziei, aceştia avertizând că actuala cotă va afecta pe termen lung sumele pe care le vor încasa viitorii pensionari, dar şi interesele companiilor prezente pe această piaţă.
Citeşte şi:
Mai mulţi ambasadori cer creşterea contribuţiei pentru pensii private la 2,5%