"După cum ştiţi, eu am demarat deja o acţiune în Justiţie, pot să vă anunţ în mod oficial că acţiunea a fost depusă", a susţinut Tăriceanu, la finalul Delegaţiei Permanente.
Întrebat ce daune cere, Tăriceanu a spus că nu va cere sume simbolice, menţionând că nu mai ţine minte cifrele exacte.
La rândul său, liberalul care s-a ocupat de acţiunea în instanţă în cazul Sterling, Tudor Chiuariu, a declarat că Tăriceanu le cere celor doi politicieni daune în valoare de 200.000 de lei, respectiv câte 100.000 de lei fiecăruia.
Acţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu împotriva lui Emil Boc a fost depusă la Judecătoria sectorului 6 din Capitală, în timp ce cea vizându-l pe Iulian Iancu a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 4.
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercurea trecută, că a hotărât să facă apel la justiţie în scandalul Sterling, întrucât nu este dispus să tolereze calomniile şi minciunile fostului secretar de stat Iulian Iancu şi a premierului Emil Boc pe acest subiect.
Citeşte şi:
Tăriceanu va apela la justiţie în scandalul Sterling
Petrom şi Sterling au concesionat perimetre care se suprapun ariei din disputa cu Ucraina
ANRM a publicat pe site actul adiţional al contractului cu Sterling