"Pentru eventualitatea în care Lucian va avea un an foarte bun şi totul se va desfăşura cum am prevăzut, am început deja negocierile cu Kessler pentru a organiza un meci în primăvara anului 2010", a declarat antrenorul lui Bute, Stephane Larouche, pentru rds.ca.
Bute îşi va apăra pentru a treia oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în data de 13 martie, la Belle Center în Montreal, în compania columbianului Fulgencio Zuniga.
Pugilistul român a declarat că este într-o formă optimă în vederea meciului cu Zuniga. El şi-a păstrat titlul mondial după ce l-a învins, în 25 octombrie 2008, pe mexicanul Librado Andrarde, într-un meci disputat la Montreal. De asemenea, la 1 martie 2008, românul l-a învins pe americanul William Joppy.
Lucian Bute este al treilea pugilist român campion mondial la box profesionist, după Mihai Leu şi Leonard Doroftei.
Citeşte şi
Lucian Bute, pugilistul anului 2008 pentru Fight News Canada