Prima pagină » Economic » Demisia lui Costel Iancu va fi aprobată miercuri

Demisia lui Costel Iancu va fi aprobată miercuri

Costel Iancu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), şi-a prezentat demisia, iar aceasta va fi aprobată miercuri de Consiliul de Administraţie al ANIF, urmând să fie numit un nou preşedinte, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.
Demisia lui Costel Iancu va fi aprobată miercuri
25 feb. 2009, 10:45, Economic

"În această dimineaţă, demisia domnului Costel Iancu va fi aprobată de Consiliul de Administraţie al ANIF (Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare). Va fi numit un nou preşedinte şi acest subiect va fi încheiat", a spus Sârbu.

El a arătat că Iancu şi-a prezentat demisia şi astăzi (miercuri -n.r.) "vom avea un rezultat".

"Acest rezultat nu e altul decât demisia să fie aprobată de CA", a mai spus Sârbu.