Prima pagină » Știri externe » Turkish Airlines va plăti despăgubiri pasagerilor avionului prăbuşit la Amsterdam

Turkish Airlines va plăti despăgubiri pasagerilor avionului prăbuşit la Amsterdam

Compania Turkish Airlines (THY) va plăti despăgubiri tuturor pasagerilor avionului care s-a prăbuşit săptămâna trecută în apropierea aeroportului Schiphol din Amsterdam, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, Ali Genc.
Turkish Airlines va plăti despăgubiri pasagerilor avionului prăbuşit la Amsterdam
03 mart. 2009, 18:32, Știri externe

"Vom acorda iniţial suma de 50.000 de euro pentru persoanele decedate, între 5.000 şi 10.000 de euro pentru răniţi şi 5.000 de euro pentru ceilalţi pasageri", a declarat acesta de la Istanbul, de la sediul companiei.

Oficialul a menţionat că THY va achita de asemenea toate costurile de spitalizare în cazul răniţilor. "Chiar dacă unul din pasagerii noştri nu a fost rănit, el a suferit cu siguranţă un traumatism mental şi trebuie să ţinem cont de acest lucru", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Accidentul s-a soldat cu moartea a nouă persoane, dintre care cinci cetăţeni turci şi patru cetăţeni americani şi rănirea a peste 80.

Citeşte şi:

Cel puţin 9 morţi şi 80 de răniţi, după accidentul aviatic de la Amsterdam

Peste 100 de supravieţuitori în urma prăbuşirii unui avion în Olanda

Cutia neagră a avionului prăbuşit la Amsterdam a fost găsită