Prima pagină » Economic » Delegaţia FMI include experţi ai CE, Băncii Mondiale şi Băncii Centrale Europene

Delegaţia FMI include experţi ai CE, Băncii Mondiale şi Băncii Centrale Europene

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), aflată la Bucureşti, include şi experţi ai Comisiei Europene (CE), Băncii Mondiale şi Băncii Centrale Europene, în prezent fiind evaluate cadrul macroeconomic şi deficitul, a declarat, miercuri, la Guvern, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.
Delegaţia FMI include experţi ai CE, Băncii Mondiale şi Băncii Centrale Europene
12 mart. 2009, 00:25, Economic

"Cei care sunt prezenţi astăzi în România sunt experţi din partea CE, ai Băncii Mondiale, ai Băncii Centrale Europene şi ai FMI, Comisia lucrând împreună cu Fondul. Dumnealor sunt experţi, care evaluează situaţia şi cadrul macroeconomic. Va trebui să negociem noile condiţii care se schimbă de la lună la lună, care va fi cadrul macroeconomic, deficitul în noile condiţii, şi în baza acestor lucruri pe care experţii insituţiilor amintite le vor stabili împreună cu Guvernul, vom stabili şi vom defini exact nevoia de finanţare", a spus Pogea.

El a arătat că necesarul de finanţare externă este strâns legat de nivelul deficitului şi creşterea economică.

Întrebat de presă ce date au fost solicitate de către experţi, ministrul Finanţelor a arătat că acestea sunt legate de buget, execuţia bugetară, perspectivele macroeconomice.

"Va trebui să discutăm cu Comisia Naţională de Prognoză, să vedem care va fi creşterea economică, cu Banca Naţională despre probleme legate de liniile de finanţare", a spus Pogea.

Citeşte şi

Torres: Împrumutul pentru România, acordat în tranşe, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile

FMI vine la Bucureşti pentru a discuta un acord