Prima pagină » Sport » Mutu i-a strâns mâna lui Ibrahimovici după golul marcat (Video)

Mutu i-a strâns mâna lui Ibrahimovici după golul marcat (Video)

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, i-a strâns mâna atacantului suedez Zlatan Ibrahimovici, după ce acesta a înscris un gol de la 25 de metri în partida Internazionale Milano - AC Fiorentina, scor 2-0, din etapa a XXVIII-a a campionatului Italiei, informează cotidianul La Nazione.
Mutu i-a strâns mâna lui Ibrahimovici după golul marcat (Video)
16 mart. 2009, 12:54, Sport

"Nu a fost un gest ironic. Mutu a fost sincer atunci când i-a strâns mâna campionului suedez pentru golul marcat din lovitură liberă. Românul era lângă Ibrahimovici când acesta a şutat, a văzut traiectoria perfectă a balonului şi de aici a venit acel gest instinctiv", a scris sursa citată.

Adrian Mutu a fost notat cu 4,5 de site-ul fiorentina.it pentru prestaţia avută în meciul cu Inter Milano. "A avut ocazia de a deschide scorul, dar a ratat. A fost puţin incisiv şi a pierdut multe mingi. În repriza a doua a mai ratat o ocazie uriaşă", a scris fiorentina.it.

Agenţia Datasport i-a acordat nota 5 internaţionalului român despre care a scris că nu a fost în cea mai bună zi.

Echipa Internazionale Milano, cu fundaşul Cristian Chivu titular, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Fiorentina, cu Adrian Mutu prezent în teren pe toată durata partidei, în etapa a XXVIII-a a campionatului Italiei.