Obiectivul pentru 2009 este de a comercializa 500 de unităţi Mazda3. Conform estimărilor Mazda, 80% dintre cumpărători vor alege motorizări pe benzină, iar 20% motorizări diesel, se arată într-un comunicat al companiei remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Modelul a fost deja lansat în Europa şi poate fi comandat cu două versiuni de caroserie, sedan şi hatchback, fiind disponibile două motorizări pe benzină şi trei diesel.
Versiunea de caroserie sedan are o lungime de 4,58 metri şi un portbagaj de 430 litri, iar hatchback-ul are 4,46 metri lungime şi un volum al portbagajului de 340 litri.
Ambele variante de caroserie au aceeaşi înălţime (1,47 metri), lăţime (1,75 metri) şi ampatament (2,64 metri).
Prima generaţie a Mazda3 a fost comercializată în peste două milioane de exemplare.
Livrările mărcii japoneze Mazda în România au crescut în 2008 de două ori şi jumătate faţă de anul precedent, de la 1.028 de unităţi la 2.537 de vehicule, cel mai bun rezultat anual înregistrat de companie până în prezent, pe piaţa locală, în condiţiile în care aceasta a scăzut cu 11,7% anul trecut, la 324.080 unităţi.