Prima pagină » Social » Loteria Română a contestat procesele verbale ale ANRMAP în instanţă

Loteria Română a contestat procesele verbale ale ANRMAP în instanţă

Loteria Română a contestat procesele verbale prin care Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea achiziţiilor Publice (ANRMAP) a amendat compania cu 80.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei achiziţiilor publice, suma nefiind încă achitată.
Loteria Română a contestat procesele verbale ale ANRMAP în instanţă
27 mart. 2009, 16:04, Social

"Compania Naţională Loteria Româna (CNLR), în baza prevederilor legale, a făcut plângere împotriva proceselor verbale, în termenul legal de 15 zile de la data comunicarii acestora atât la autoritate, cât şi la instanţa competentă", a comunicat, vineri, Biroul de presă al CNLR.

În comunicat se precizează că sumele aferente amenzilor nu au fost achitate, iar cele două procese verbale în baza cărora au fost acordate sancţiunile au fost semnate cu obiecţiuni de către CNLR.

În urma unei sesizării din partea Inspecţiei Generale din Ministerul Finanţelor, ANRMAP a efectuat, în luna februarie, un control la CNLR şi a constatat încălcarea legislaţiei achiziţiilor publice în cazul contractelor privind biletele loteristice, tipărirea revistei Loto Prono şi serviciile de publicitate.

"Procedura a vizat modul de atribuire, în 2007-2008, a unor contracte de furnizare şi servicii dar şi a modului de atribuire a contractelor având ca obiect achiziţia de «bilete loteristice», «prestarea serviciilor de tipărire a revistei Loto Prono» şi prestarea serviciilor de publicitate. În urma analizei, echipa de control a ANRMAP a descoperit o serie de încălcări a prevederilor legale în cadrul procedurilor de achiziţie publică menţionate mai sus", se arată într-un comunicat al ANRMAP remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.