Nicolae Dumitraşcu – cunoscut în rândul hoţilor de maşini – este cel care a fost sunat de Gigi Becali pentru a afla cine i-a luat autoturismul Mercedes în data de 25 ianuarie.
Dumitraşcu vorbeşte – în declaraţia dată la instanţa Judecătoriei sectorului 1 şi consemnată de magistraţi – că, în seara de 26 ianuarie, s-a întâlnit cu Daniel Irimia, zis Dan Piticu, ulterior deplasându-se cinci persoane cu Jeepul Toyota. Irimia a fost cel care i-a indicat lui Dumitraşcu faptul că cel care i-a luat maşina lui Becali este Stan.
Dumitraşcu declară că Irimia l-ar fi sunat pe Stan şi i-ar fi spus că a primit banii ceruţi de la Becali pentru răscumpărarea autoturismului, după care "hoţii" ar fi venit la un loc de întâlnire în zona stadionului Dinamo, într-o maşină Mercedes, în care se aflau patru persoane. Însă Mercedesul nu a oprit, astfel că a început urmărirea sa, apoi s-a produs coliziunea. Din Mercedes au sărit două persoane, care au fost urmărite de Nicolae Dumitraşcu şi Cătălin Zmărăndescu şi trei gărzi de corp ale lui Becali, care s-au aflat în Toyota.
Dumitraşcu spune că Stan s-a oprit de bună voie şi nu avea vreo armă asupra sa, în timp ce Zmărăndescu afirmă că Stan ar fi avut un briceag cu care l-a ameninţat. Tot Zmărăndescu spune că presupusul hoţ s-a oferit să-l ducă la locul unde se afla maşina furată. Zmărăndescu, împreună cu Dumitraşcu şi hoţul, a ajuns în zona Circului de stat, unde au găsit Mercedesul furat lui Becali, care avea numerele de înmatriculare schimbate. Mercedesul nu a putut fi pornit pentru că presupusul hoţ ar fi aruncat cheia, astfel că Becali le-a trimis o dublură, apoi a fost dus la barul din Pipera.
Susţinerile lui Zmărăndescu sunt apreciate în mare parte nesincere de către instanţă, întrucât nu se coroborează cu alte probe referitoare la momentul în care a fost oprit Stan şi incidentul din zona Ştefan ccel Mare.
Omul de afaceri Gigi Becali a fost arestat, vineri dimineaţă, pentru 29 de zile, de magistraţii Judecătoriei sectorului 1 din Capitală, care au admis cererea procurorilor în acest sens.