Solistul Mick Jagger, în vârstă de 65 de ani, a acceptat să vorbească despre celebrele reguli pe care trupa The Rolling Stones le-a impus, de foarte mulţi ani, membrilor echipei, prietenilor şi celorlalte trupe cu care se află în turneu.
"Prima regulă – nu joci la masa de biliard decât dacă ai fost invitat să joci. A doua regulă: nu te atingi niciodată de plăcintă, decât după ce Keith Richard a tăiat prima felie", a explicat Mick Jagger.
Deşi masa de biliard a trupei, care îi însoţeşte întotdeauna pe celebrii rockeri britanici în turneele pe care le susţin, a rămas de multe ori neatinsă, mulţi au căzut testul plăcintei.
În noua lui autobiogragie, intitulată "Demons And Cocktails", fostul baterist al trupei Stereophonics, Stuart Cable, a povestit cum slăbiciunea lui pentru dulciuri aproape a condus la anularea definitivă a unui turneu mondial al trupei sale alături de legendarul grup The Rolling Stones.
Toboşarul galez, în vârstă de 38 de ani, a declarat: "Eram în culise când am văzut plăcinta. Ca un copil entuziasmat în faţa bradului de Crăciun, am tăiat-o şi mi-am pus câteva porţii zdravene în farfurie".
În acel moment, Mick Jagger şi Ronnie Wood au ajuns în culise şi i-au explicat regulile, dar Stuart Cable a crezut că era vorba de o glumă, până în momentul în care managerul trupei Stereophonics a intervenit şi i-a cerut să ducă imediat plăcinta înapoi în bucătărie, pentru a fi preparată din nou.
Stuart Cable a adăugat: "Din fericire, când m-am dus la bucătărie, o cunoşteam pe chelneriţa de la firma de catering. A primit plăcinta înapoi şi a acceptat să o prepare din nou. M-a întrebat uimită: «Nu cunoşteai regulile?»"
"După aceea, ea a început să o aranjeze puţin, i-a pus o garnitură de cartofi fierţi în partea care lipsea şi a făcut-o să arata ca nouă, chiar dacă era puţin mai subţire decât la început", a declarat amuzat toboşarul trupei Stereophonics.
Formaţia The Rolling Stones a susţinut un concert şi în România, în 2007.