Acest dispozitiv RISAT 2 (Radar Imaging Satellite) de 300 de kilograme, achiziţionat în martie de India de la Israel, a fost lansat de la centrul spaţial din Sriharikota, pe coasta de sud-est a Indiei, a anunţat Organizaţia indiană de cercetare spaţială (ISRO).
"Plasarea pe orbită a reuşit, la 20 de minute de la lansarea sa", a declarat G. Padmanabhan, cercetător din cadrul ISRO. Acest satelit fusese solicitat de mai multe luni de forţele armate indiene.
Nici un satelit nu a putut repera comandoul islamist venit pe timpul nopţii, la bordul unei nave, pentru a comite masacrul de la Bombay, din noiembrie. Aceste atacuri, soldat cu moartea a 174 de persoane, au accelerat negocierile dintre India şi Israel, anunţase în martie presa locală.
RISAT 2 poate ajuta la prevenirea unor catastrofe naturale şi va permite Indiei să contracareze eventuale tiruri cu rachetă inamice. "Sunt sigur că va fi de ajutor ţării", a declarat pentru agenţia Press Trust of India directorul ISRO, Madhavan Nair.