Prima pagină » Social » Peste 200 de apeluri telefonice la Serviciul de Ambulanţă Dolj

Peste 200 de apeluri telefonice la Serviciul de Ambulanţă Dolj

Peste 200 de apeluri telefonice au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, la Serviciul de Ambulanţă Dolj, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre persoane vârstnice care au consumat în exces alimente.
Peste 200 de apeluri telefonice la Serviciul de Ambulanţă Dolj
20 apr. 2009, 14:32, Social

Potrivit medicului de gardă Luminiţa Popa, la dispeceratul Serviciului de Ambulanţă Dolj s-au primit, în ultimele 24 de ore, peste 200 de apeluri telefonice, numărul acestora dublându-se faţă de zilele trecute.

"Au fost foarte multe solicitări în ultimele 24 de ore. Numărul lor a ajuns la peste 200. Au existat foarte multe toxiinfecţii alimentare şi în special la minorii care nu au fost supravegheaţi foarte mult de părinţi", a declarat Luminiţa Popa.

Conform sursei citate, la spital au ajuns şi minori aflaţi în comă alcoolică, numărul unor astfel de cazuri fiind în creştere, faţă de anii trecuţi.

La dispeceratul Ambulanţei Dolj au fost înregistrate şi cazuri în care persoane care aveau prescrise tratamente au renunţat la a-şi lua medicamentele pentru a putea să mănânce de Paşte.