Chirtoacă a precizat că primăria a primit dovezi că, după protestele din 7 aprilie, trei persoane au dispărut. Potrivit paginii electronice a agenţiei Interfax, este vorba despre Serghei Donici, în vârstă de 19 ani, Alexandru Galinski, în vârstă de 27 de ani, şi Mihai Tudorache, de 23 de ani, despre care rudele nu au nici o informaţie până în prezent.
Chirtoacă denunţă "amnistierea" anunţată de preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin, pe care o consideră "populistă" şi susţine că arestările au continuat după ce Voronin a făcut acest anunţ.
"Arestările au continuat, iar eliberarea anumitor persoane nu a avut loc ca urmare a vreunei iniţative a autorităţii de stat, ci deoarece fie instanţa de judecată schimbă măsura de pedeapsă din arest în penitenciar în arest la domiciliu, fie (persoanele) au fost eliberate după ce le-a expirat termenul de arest", a spus Chirtoacă.
Primarul Chişinăului a făcut un apel către "toate persoanele care au avut de suferit în urma acţiunilor organelor de ordine să povestească despre suferinţele pe care le-au îndurat în perioada detenţiei în comisariatele de poliţie şi instituţiile penitenciare".
Aceste persoane, "indiferent dacă s-au aflat în arest, sau doar au fost reţinute sau bătute în stradă" sunt invitate de primarul din Chişinău să relateaze abuzurile la care au fost supuse la o linie telefonică deschisă special în acest scop.
Potrivit primarului moldovean, 23 de persoane s-au adresat instituţiilor medicale săptămâna trecută solicitând ajutor şi afirmând că au fost "maltratate de colaboratorii poliţiei". Dintre acestea, cinci persoane care au cerut ajutorul instituţiilor medicale sunt minori. Din totalul de 11 minori reţinuţi de poliţie în timpul protestelor de la Chişinău care au avut loc în urma alegerilor legislative de la 5 aprilie, doar cinci au fost eliberaţi de poliţie.