Prima pagină » Știri externe » Aterizare de urgenţă la Soci a unui avion Tupolev

Aterizare de urgenţă la Soci a unui avion Tupolev

Un avion Tupolev Tu-24, cu 206 persoane la bord, care efectua o cursă între Moscova şi Sharm el-Seikh, a aterizat de urgenţă, sâmbătă, pe aeroportul Adler, din apropiere de Soci, relatează Interfax.
Aterizare de urgenţă la Soci a unui avion Tupolev
25 apr. 2009, 17:11, Știri externe

"Motivul preliminar care a determinat aterizarea de urgenţă este o defecţiune a unuia dintre motoare. Experţii efectuează un control tehnic al avionului", a anunţat centrul regional al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

Avionul, care decolase de pe aeroportul Vnukovo din capitala rusă, transporta 198 de pasageri şi opt membri ai echipajului, care au fost transferaţi fără incidente în terminalul aeroportului de la Soci.