"În mai 2009, jurnalişti şi oameni de presă ar trebui să ne gândim mai mult şi mai serios asupra condiţiei profesiei noastre, într-o lume bulversată de criza economică şi într-o ţară unde prea ades, de multe ori neîntemeiat, suntem ţinta predilectă a unor voci ostile, inclusiv din mediul nostru, care încearcă să ne pună la zid", a spus preşedinta Clubului Român de Presă (CRP).
Crasnea a spus că în această perioadă lumea jurnalisticii româneşti, industria mass-media trec prin transformări dramatice, determinate de noile strategii ale business-ul de media, dar şi de schimbarea de generaţii înregistrată în redacţii.
"Industria mass media este dintre cele mai sensibile la stimulii exteriori: dacă dincolo de gardul nostru nu este bine, nici în casa noastră nu va fi bine", a afirmat Crasnea.
Potrivit preşedintei CRP, criza şi "deruta" din mass media de la noi ar putea fi depăşite prin "inspiraţia oamenilor de presă, a managerilor de entităţi media", dar şi prin recunoaşterea faptului că o cheie a succesului sunt "politicile editoriale de calitate".
"Avem nevoie, mai mult ca oricând, de inspiraţia managerilor de media, dar şi de politici editoriale de calitate, ca o cheie a succesului. Speranţa mea este că veteranii redacţiilor, dar şi jurnaliştii tineri vor conştientiza că avem nevoie de redobândirea respectului faţă de meseria de jurnalist", a mai spus Crasnea.
Ziua Mondială a Libertăţii Presei a fost proclamată de ONU în 1993 şi este celebrată în fiecare an la 3 mai.