Accidentul a avut loc luni seara, când un instrument de măsurare a fost scăpat pe podea, potrivit purtătorului de cuvânt Istvan Mittler.
Nici o persoană nu a fost rănită şi nu au existat emisii radioactive în urma accidentului.
Un detector al fluxurilor de neutroni a fost deplasat în interiorul conductei reactoare a blocului patru, iar cablul care susţinea echipamentul s-a rupt şi a produs căderea acestuia, declaraseră anterior surse citate de MTI.
Evenimentul a fost clasat la nivelul doi, potrivit scării internaţionale nucleare. Pe scara cu zece niveluri, categoria doi este prevăzută pentru evenimentele care nu au un impact direct asupra securităţii, dar care ar trebui să ducă la reevaluarea măsurilor de securitate.
Aflat în drum spre Budapesta de la Pecs, premierul ungar Gordon Bajnai a trecut prin Paks pentru a obţine informaţii despre accident.