România a avut cea mai bună evoluţie în clasament şi a înregistrat un indice GSLI (Global Services Location Index – indicele atractivităţii pieţei locale) de 5,12, faţă de 6,91 în India, liderul clasamentului, respectiv 3,98 în Portugalia, considerată cea mai puţin atractivă destinaţie inclusă în studiul pentru industria outsourcingului.
"România şi-a îmbunătăţit poziţia ca destinaţie atractivă pentru serviciile de outsourcing, însă, pentru a beneficia de realocarea actuală a lanţului de distribuţie, parte a gestionării crizei, trebuie să urce în continuare în clasament", se arată într-un comunicat al A. T. Kearney, transmis luni angenţiei MEDIAFAX.
Primele trei state clasate în studiu, India, China şi Malaezia, şi-au menţinut poziţiile din 2004, primul an de publicare a studiului, până în prezent, iar indicii din 2009 relevă un declin al popularităţii mai multor pieţe din Europa Centrală, respectiv Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia.
Atractivitatea acestor ţări ca destinaţii pentru industria outsourcingului a scăzut semnificativ odată cu creşterea costurilor necesare, generată în principal de majorările salariale şi de aprecierea valutelor locale în raport cu dolarul.
"Câştigătorii" din Europa au devenit, astfel, România şi Bulgaria, datorită statutului de ţări membre UE cu un profil de costuri redus, potrivit A. T. Kearney.