Prima pagină » Știri externe » Rusia şi SUA au început negocierile pe tema dezarmării nucleare

Rusia şi SUA au început negocierile pe tema dezarmării nucleare

Negocierile dintre Rusia şi Statele Unite pe tema dezarmării nucleare au început marţi la Moscova, în situaţia în care tratatul START, care prevede limitarea arsenalelor celor două superputeri, expiră în decembrie.
Rusia şi SUA au început negocierile pe tema dezarmării nucleare
19 mai 2009, 16:36, Știri externe

Negocierile au început la ora 07.00 GMT (10.00, ora României), a precizat o sursă din cadrul Ministerului rus de Externe, şi se vor prelungi până miercuri.

Nici Moscova, nici Washingtonul nu au dorit să furnizeze detalii cu privire la temele abordate în cadrul reuniunii şi nici o conferinţă de presă nu este prevăzută pe această temă, după ce primele discuţii tehnice au avut loc în aprilie la Roma.

Delegaţia americană este condusă de Rose Gottemoeller, subsecretar de Stat însărcinat cu aplicarea acordurilor cu privire la controlul armentului, în vreme ce negociatorii ruşi sunt conduşi de Anatoli Antonov, directorul departamentului pentru securitate şi dezarmare din cadrul Ministerului de Externe. Tratatul START a fost semnat în 1991.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi cel american, Barack Obama, şi-au fixat ca obiectiv ajungerea la un compromis în privinţa dezarmării nucleare, înainte de expirarea tratatului START în decembrie, după ce nu s-a înregistrat nici un progres pe această temă în timpul mandatului lui George W. Bush.

Moscova şi Washingtonul nu au ajuns la un consens cu privire la aspectele importante.

Rusia insistă în special asupra necesităţii unui tratat referitor la toate focoasele nucleare şi la vectorii strategici ai acestora (rachete, submarine şi bombardiere), în vreme ce Statele Unite vor să se axeze pe armele desfăşurate şi operaţionale.

Presa rusă aprecia marţi că încheierea unui nou tratat va fi imposibilă atât timp cât Statele Unite nu renunţă la instalarea unui scut antirachetă în Cehia şi în Polonia, un proiect pe care Rusia îl consideră o ameninţare pentru securitatea sa.