Prima pagină » Economic » EAU s-a retras din iniţiativa uniunii monetare arabe

EAU s-a retras din iniţiativa uniunii monetare arabe

Emiratele Arabe Unite (EAU), a doua mare economie arabă, s-a retras din proiectul uniunii monetare arabe, decizie care ar putea paraliza iniţiativa statelor din Golf.
EAU s-a retras din iniţiativa uniunii monetare arabe
20 mai 2009, 15:28, Economic

EAU este cel de-al doilea stat membru al Consiliului de Cooperare din Golf (CCG) care se retrage din proiect după Oman.

"Arabia Saudită, Kuweit, Qatar şi Bahrain rămân angajate. Uniunea monetară va fi slăbită, însă decizia reprezintă o pierdere şi pentru EAU, deoarece pierde avantajul competitiv de a face parte dintr-un bloc economic", a declarat pentru Reuters o sursă oficială din lumea arabă.

Kuweitul a confirmat, prin vocea ministrului de Finanţe, că rămâne implicat în iniţiativă, deşi a complicat în 2007 proiectul, după ce a renunţat la stabilirea cursului de schimb a monedei naţionale în raport cu dolarul prin decizii de politică monetară.

Guvernatorul băncii centrale a EAU a declarat, miercuri, că nu va realiza schimbări în politica monetară a statului arab în urma deciziei guvernului de a renunţa la uniunea monetară, potrivit agenţiei de stat WAM.

Bahrain rămâne singurul stat care a ratificat deja tratatul pentru formarea uniunii monetare arabe.