Natalie Cole, în vârstă de 59 de ani, s-a întors la reşedinţa ei din Los Angeles în cursul zilei de duminică, pentru a fi prezentă, luni, la o ceremonie religioasă oficiată în memoria surorii sale Carol "Cookie" Cole, decedată din cauza unui cancer pulmonar în aceeaşi zi în care cântăreaţa a fost supusă unui transplant de rinichi.
"Natalie se simte bine, în ciuda circumstanţelor", a declarat purtătorul de cuvânt al artistei americane.
Printr-o întorsătură tragică a evenimentelor, Natalie Cole – obligată încă din septembrie 2008 să recurgă la dializă de trei ori pe săptămână, din cauza complicaţiilor apărute după tratamentul pe care l-a urmat contra hepatitei C – a primit vestea că medicii i-au găsit un donator compatibil în momentul în care veghea la căpătâiul surorii sale muribunde.
În iulie 2008, cântăreaţa americană a făcut public faptul că suferă de hepatita C, declarând că a contractat această maladie a ficatului, probabil, în perioada în care obişnuia să se drogheze, în urmă cu peste 30 de ani.
Hepatita C este o inflamaţie a ficatului, iar virusul se transmite cel mai adesea prin ace de seringă murdare şi de obicei îi afectează pe dependenţii de droguri injectabile.
Natalie Cole a vorbit despre dependenţa ei de cocaină, heroină şi alcool în autobiografia pe care a publicat-o în 2000, "Angel on My Shoulder". Artista, al cărei tată a murit de cancer pulmonar când ea avea doar 15 ani, a reuşit să scape de dependenţa de droguri cu ajutorul unui tratament de dezintoxicare, în 1980.
Cole a câştigat opt premii Grammy pe parcursul carierei sale de 30 de ani în jazz, pop şi R&B. Cele mai cunoscute albume ale artistei sunt "Everlasting" şi "Unforgettable… With Love", care conţine o piesă în duet cu tatăl ei, realizată cu ajutorul tehnologiei digitale.
Natalie şi Nat king Cole – Unforgettable