Prima pagină » Social » Un agent de poliţie şi-a împuşcat din greşeală o colegă de birou

Un agent de poliţie şi-a împuşcat din greşeală o colegă de birou

Un agent de poliţie din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi şi-a împuşcat din greşeală o colegă de birou, în timp ce mânuia un pistol cu bile de cauciuc pe care îl confiscase de la un cetăţean.
Un agent de poliţie şi-a împuşcat din greşeală o colegă de birou
04 iun. 2009, 16:24, Social

Potrivit subinspectorului Ramona Tudor, purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, poliţistul a manevrat în mod defectuos pistolul cu bile ridicat pentru cercetări, iar la un moment dat arma s-a descărcat, glonţul ricoşând din birou în gamba dreaptă a unei colege de serviciu.

"Este un incident care a avut loc dintr-o greşeală de manevrare a armei, nu a fost cu intenţie, iar cazul va fi cercetat în continuare de către procurori, cei care au competenţă într-o astfel de situaţie", a declarat subinspectorul Ramona Tudor.

Poliţista a fost transportată la Spitalul Judeţean Călăraşi pentru îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol, iar agentul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi uz de armă neletală, dosarul urmând a fi înaintat procurorilor Parchetului Tribunalului Călăraşi pentru soluţionare.