Astfel, CNSAS a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentare al lui Sergiu Andon, în baza articolului 82 din Legea 161/2003.
Articolul menţionat a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă privind completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Potrivit alineatului 3 al articolului 82, indice 1, "deputatul sau senatorul aflat în situaţia prevăzută la alin.(1) (deputatul sau senatorul care, pe durata exercitării mandatului de parlamentar, doreşte să exercite şi profesia de avocat – n.r.) nu poate să pledeze în cauzele civile sau comerciale împotriva statului, a autorităţilor sau instituţiilor publice, a companiilor naţionale ori a societăţilor naţionale, în care acestea sunt părţi. De asemenea, nu poate să pledeze în procese intentate statului român, în faţa instanţelor internaţionale".
Excepţia de la această prevedere este prevăzută la alineatul 4 potrivit căruia "prevederile alin.(1)-(3) nu se aplică în cauzele în care avocatul este parte în proces sau acordă asistenţă ori reprezentare soţului ori rudelor până la gradul IV inclusiv".
Excepţia a fost invocată în procesul care se derulează la Curtea de Apel Bucureşti.
Instanţa a rămas în pronunţare în acest caz.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat faptul că Sergiu Andon, în calitate de deputat, se află în stare de incompatibilitate, întrucât a acordat, în calitate de avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-o cauză penală privind o infracţiune de corupţie, informa, miercuri, ANI.