Prima pagină » Politic » Pereş: Am primit delegare pentru a semna documentul Senatului privind retragerea din Irak

Pereş: Am primit delegare pentru a semna documentul Senatului privind retragerea din Irak

Vicepreşedintele Senatului Alexandru Pereş (PDL) a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că semnătura sa pe documentul prin care Senatul aprobă Ordonanţa de ratificare a memorandumului privind retragerea trupelor din Irak s-a făcut "cu delegare", fiind legală şi constituţională.
Pereş: Am primit delegare pentru a semna documentul Senatului privind retragerea din Irak
09 iun. 2009, 11:59, Politic

"Aveam delegarea de competenţă pe această chestiune. Cu domnul preşedinte (al Senatului, nr.) am făcut de vreo două ori acest gest, de altfel legal şi constituţional", a spus Pereş, despre faptul că a semnat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de ratificare a Memorandumului dintre România şi Irak.

El a explicat că, "din moment ce există o semnătură, chiar a sa, pe acel document, înseamnă că Senatul a luat act de conţinutul documentului şi l-a aprobat", adăugând că a semnat documentul "cel mai probabil" pentru că a condus şedinţa de plen în care s-a aprobat acest act normativ.

Pereş l-a acuzat pe Mircea Geoană că se află, încă, în campanie electorală.

"Domnul preşedinte Geoană poate să spună orişice, aici lucrurile sunt lămurite. Îmi pare foarte rău, la mine nu vin, sper, la semnat documente decât atunci când am şi delegare pentru aceste lucruri, pentru că altfel nu ajung la mine, eu nu mă duc să semnez ceva. Domnul Geoană este în campanie electorală probabil, pentru prezidenţiale, şi atunci caută aceste scuze", a spus el.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că va solicita oficial în şedinţa conducerii coaliţiei de marţi modificarea Protocolului de guvernare, în sensul eliminării prevederii legale prin care preşedintele Senatului este şi vicepreşedinte al CSAT.

Geoană a spus că le va solicita marţi liderilor PDL modificarea Protocolului cu PSD, în sensul eliminării prevederii care face din preşedintele Senatului şi vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.