Prima pagină » Sport » Chivorchian: TAS este o instituţie serioasă

Chivorchian: TAS este o instituţie serioasă

Preşedintele Comitetului Director al clubului FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, care a decis să înapoize echipei bănăţene cele şase puncte cu care fusese penalizată, este o instituţie serioasă.
Chivorchian: TAS este o instituţie serioasă
11 iun. 2009, 10:37, Sport

„Prin această decizie s-a arătat că TAS este o instituţie serioasă, iar cei trei arbitri-judecători care s-au ocupat de acest caz au judecat aşa cum trebuie şi ne-au dat dreptate. Noi nu am avut niciun război cu cei din Federaţia Română de Fotbal, ci ne-am luptat cu o decizie a FIFA care a fost luată în urma unei erori făcute de o persoană din FRF, care a trimis o simplă hârtie acolo. Urmează tururile preliminare pentru Liga Campionilor care nu pot fi deloc uşoare, însă este ceea ce ne-am dorit. Vom juca împotriva unor adversari foarte puternici, dar în următoarele zile, după finala Cupei României, vom stabili strategia pentru această pauză competiţională şi pentru ceea ce avem de făcut în viitorul sezon”, a spus Chivorchian.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că FC Timişoara va primi înapoi cele şase puncte cu care fusese penalizată, iar echipa bănăţeană va putea astfel participa în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, trecând pe locul doi în clasamentul Ligii I.