Grupul parlamentar PDL din Camera Deputaţilor a discutat, în şedinţa de luni, cererea deputaţilor PNL, înaintată conducerii Camerei Deputaţilor, de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi pentru delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
La finalul întrevederii, Ridzi a refuzat să facă declaraţii presei.
"Nu fac niciun fel de declaraţii, pentru că îmi scoateţi din nou din context", le-a spus ea jurnaliştilor.
Deputaţii PNL au înaintat, luni, conducerii Camerei Deputaţilor cererea de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi pentru delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Potrivit unui comunicat al deputatului PNL Alina Gorghiu, "cererea este motivată de săvârşirea de către aceasta a infracţiunilor de delapidare, prevăzută de articolul 215¹ Cod penal şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de articolul 248 Cod penal".
Preşedintele PNL Crin Antonescu a depus, vineri, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângere împotriva ministrului Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, pentru abuz în serviciu şi delapidare, în legătură cu fondurile cheltuite pentru organizarea Zilei Tineretului.