Prima pagină » Știri externe » Supravieţuitoarea accidentului aviatic de lângă Comore spune că a simţit „electricitate”

Supravieţuitoarea accidentului aviatic de lângă Comore spune că a simţit „electricitate”

Singura supravieţuitoare a accidentului avionului A310, prăbuşit cu 153 de persoane la bord în largul Insulelor Comore, a povestit că a simţit ceva asemănător cu "electricitatea" înainte de a ajunge în apă, a afirmat miercuri secretarul de Stat francez pentru Cooperare, Alain Joyandet.
Supravieţuitoarea accidentului aviatic de lângă Comore spune că a simţit
01 iul. 2009, 22:40, Știri externe

"Ea povesteşte ce îşi aminteşte printre rămăşite, pentru că, evident, era în stare de şoc", a declarat, la postul de radio RTL, Joyandet, care i-a făcut o vizită adolescentei Bahia Bakari, în vârstă de 12 ani, spitalizată după ce a suferit o fractură de claviculă şi arsuri la un genunchi.

"Ea spune că, la un moment dat, pasagerilor li s-a spus să îşi lege centurile. Ea a spus că apoi ar fi simţit puţin ca electricitatea, acesta este termenul pe care l-a folosit", a povestit el.

"Şi apoi, foarte repede, s-a trezit în apă, agăţată de un fragment de avion cu ajutorul căruia s-a zbătut să rămână în viaţă timp de aproximativ zece ore", a continuat el.

Adolescenta Bahia Bakari călătorea cu mama sa în avionul A310 al companiei Yemenia, venind de la Marsilia, din sudul Franţei. Ea este până în prezent singurul supravieţuitor al catastrofei.