Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a făcut, marţi, această precizare, pentru MEDIAFAX, arătând însă că este de apreciat "puterea" Monicăi Ridzi de a-şi asuma decizia politică privind demisia sa.
"Cu siguranţă, demisia doamnei Ridzi a fost hotărâtă în partid, costurile de imagine însă rămân, dar, chiar dacă a venit cam târziu această decizie, este de apreciat puterea Monicăi Ridzi de a-şi asuma o asemenea decizie politică", a spus Ciucă.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a anunţat, marţi, că îşi dă demisia, după aproape şapte luni de la instalarea în funcţie, spunând că nu vrea să afecteze imaginea Guvernului şi a partidului.
Ridzi a mai spus că familia sa nu mai poate suporta situaţia creată în urma scandalului în care a fost implicată, iar mama sa este deja bolnavă.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru constatarea vacanţei unui post de membru al Guvernului, luând act de demisia Monicăi Iacob-Ridzi din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului.