Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), începând de sâmbătă, ora 18.00 şi până duminică, ora 21.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în jumătatea de vest a ţării şi în zona de munte.
"Vor fi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metrul pătrat şi izolat 50 de litri pe metrul pătrat, iar pe arii restrânse se va semnala grindină. ÎIn cursul după-amiezei zilei de duminică 19 iulie, temperaturile maxime vor mai atinge 35 – 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 în Bărăgan, sud-estul Moldovei şi Dobrogea", se arată în atenţionarea emisă, sâmbătă, de ANM.
Avertizarea cod galben vizează judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Maramureş, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa.