Prima pagină » Sport » Crivoi, locul 79 ATP, cea mai bună clasare din carieră

Crivoi, locul 79 ATP, cea mai bună clasare din carieră

Tensimanul Victor Crivoi ocupă locul 79 ATP, cu 765 de puncte, cea mai bună clasare din cariera sa, în timp ce Victor Hănescu a urcat două poziţii, până pe locul 31 ATP, cu 1.291 de puncte, după finala disputată, duminică, în cadrul turneului de la Stuttgart, informează site-ul oficial al ATP.
20 iul. 2009, 12:11, Sport

Faţă de ierarhia publicată săptămâna trecută, Crivoi a urcat şase locuri, după ce a s-a calificat în turul doi al turneului de la Bastad (Suedia).

Hănescu a jucat, duminică, a treia finală a unui turneu ATP din cariera sa, fiind învins, cu scorul de 1-6, 6-3, 6-4, de francezul Jeremy Chardy. Tenismanul român a câştigat turneul la Gstaad (Elveţia), în 2008, şi a pierdut, în 2007, finala turneului de la Bucureşti.

În clasamentul mondial de dublu, Horia Tecău a urcat 18 poziţii, până pe locul 47, cu 1.689 de puncte, după ce a disputat finala turneului de la Stuttgart, alături de Victor Hănescu. Cei doi români au fost învinşi, duminică, de perechea Frantisek Cermak/Michal Mertinak (Cehia/Slovacia), cu scorul de 7-5, 6-4.

Elveţianul Roger Federer continuă să conducă în clasamentul ATP, cu 11.220 de puncte, fiind urmat de spaniolul Rafael Nadal, cu 10.735 de puncte, şi de britanicul Andy Murray, cu 9.700 de puncte.

Locurile 4-20 ATP sunt ocupate de următorii jucători:

4. Novak Djokovic (Serbia) 8.150 puncte;

5. Andy Roddick (SUA) 5.440;

6. Juan Martin Del Potro (Argentina) 5.005;

7. Gilles Simon (Franţa) 3.750;

8. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 3.600;

9. Fernando Verdasco (Spania) 3.270;

10. Fernando Gonzalez (Chile) 3.185;

11. Robin Soderling (Suedia) 3.070;

12. Nikolai Davidenko (Rusia) 2.935;

13. Gael Monfils (Franţa) 2.610;

14. Marin Cilici (Coaţia) 2.590;

15. David Nalbandian (Argentina) 2.375;

16. Tommy Robredo (Spania) 2.340;

17. James Blake (SUA) 2.220;

18. Stanislas Wawrinka (Elveţia) 1.925;

19. Radek Stepanek (Cehia) 1,920;

20. Tommy Haas (Germania) 1.895.