Martorii susţin că tânărul în vârstă de 20 de ani s-a apropiat de cuşca în care era leoaica şi a băgat mâna printre gratii, moment în care leoaica l-a atacat, zgâriindu-l pe antebraţul drept.
Tânărul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov de către un echipaj SMURD, iar medicii de pe ambulanţă au precizat că rana era adâncă, dar nu a pus în pericol viaţa tânărului.
"Am preluat un pacient în vârstă de 20 de ani, stabil hemodinamic, având o serie de plăgi zgâriate de leu la nivelul antebraţului drept. Pacientul era speriat, palid, avea un garou improvizat, dar era stabil hemodinamic. S-a apropiat prea mult de cuşca leului şi l-a costat, putea fi chiar mult mai rău pentru el", a declarat medicul Cornelia Mureşan, medic de gardă în cadrul SMURD Braşov.
La Grădina Zoologică Braşov, pe fiecare cuşcă există panouri care avertizează vizitatorii să nu se apropie de cuşti pentru că sunt animale deosebit de periculoase.